Pandantiv oval personalizat Family Moments

  • 89,00 Lei

Disponibilitate: La comandă în 10-15 zile

Livrare: 19 Lei, GRATUIT la comandă peste 190 Lei

Fiindcă știm deja cât este de important să îi avem pe cei mai dragi aproape, am încercat să găsim o variantă prin care să nu fie nevoie să ne despărțim niciodată, nici chiar atunci când nevoia o impune. Și susținem cu mândrie că am găsit-o pe cea mai potrivită și originală, în același timp – pandantivul personalizat Family Moments.

Pentru majoritatea dintre noi, familia este cel mai de preț lucru pe care îl putem avea în viață. Mai mult decât o casa, mai mult decât un sprijin de pornire, mai mult decât o noțiune de echilibru, un sentiment, sau decât toate astea la un loc, e cadrul în care ne naștem, în care ne dezvoltăm și pe care încercăm apoi sa îl recreăm, la rândul nostru. Oamenii de care ne înconjurăm nu sunt niciodată întâmplători, iar legăturile de sânge ne însoțesc pretutindeni, întreaga noastră viață.

Ce ar fi mai frumos decât să simți că îi poți lua pe cei dragi cu tine oriunde te vor purta pașii? Să le arăți că nicio distanță nu este prea mare, atunci când îi porți aproape de inima ta? Și exact asta poți realiza, alegând să porți pandantivul personalizat Family Moments, lucrat integral manual, cu cea mai mare migală. Și pentru că știm că nu există o formulă standard a familiei, promitem să îți livrăm de fiecare dată o variantă cât mai fidelă a celei din care faci parte, orice element al acestei bijuterii fiind customizabil (unul din multele avantaje oferite de lucrul făcut de mână, cu pasiune).

Alege și tu să îți porți familia ca pe cea mai de preț bijuterie! Ce poate fi mai frumos de atât?

Pentru personalizare, vă rugăm să trimiteți mesaj la comenzi@atellier.ro.

Acesta este un produs handmade, unicat, realizat pe comandă. Pot exista ușoare diferențe între produsul comandat de dumneavoastră și produsul afișat în poze. Încercăm să ne asigurăm că fotografiile produselor sunt conforme cu realitatea, însă fiecare monitor poate afișa culorile puțin diferit, astfel că este posibil ca ceea ce vedeți pe ecran să difere foarte ușor față de culorile produsului original.

Detalii despre această bijuterie
Materiale Alamă, argilă polimerică
Dimensiuni şi detalii tehnice dimensiune pandantiv oval 30 x 40 mm, lungime lanț 40 cm, 50 cm sau 60 cm
Culori personalizat
Ambalaj cutie pentru bijuterii
Alte specificaţii produs însoţit de factură şi certificat de garanţie

Întrebări pentru Pandantiv oval personalizat Family Moments

Pune o întrebare

Review-uri (0) Pandantiv oval personalizat Family Moments

Scrie un review

Notă