Cercei flori mac Poppy Flower pe suport din argint și cristale

(O recenzie client)

229,00 lei

Împachetare cadou în cutie cu panglică (+15 lei) Serviciu opțional care se poate selecta la finalizare în plata comenzii

Descriere

Cerceii de argint Poppy Flower (flori maci roșii), unici și deosebiți, sunt lucrați integral de mână, pe suport din argint, fiind totodată unul dintre produsele care necesită atenție și migală în recrearea cât mai fidelă a formei florilor de mac.

Floarea delicată, și minunata simbolistică ce-i stă  alături, pot transforma orice ținută într-una deosebită, cu un impact senzorial puternic. Iar în ceea ce o privește pe purtătoarea sa, pe lângă finețea caracteristică acestei reprezentări florale, se adaugă parfumul pasiunii și doza potrivită de mister, pe care orice doamnă ar trebui sa le poată emana, zi de zi.

Cerceii Poppy Flower sunt fără doar și poate de impact, reușind să îmbine cu succes frumusețea clasică și tehnica modernă, transformându-se astfel într-un cadou minunat pentru orice vârstă.  Având semnificaţii dintre cele mai variate, macul simbolizează frumuseţea şi gingăşia persoanei căreia îi este oferit, fiind considerat, până în zilele noastre, floarea dragostei pasionale.

Unde mai pui că cerceii de argint cu maci îți permit să porți o fărâmă de vară la ureche, întregul an?

Informații suplimentare

Material

Argint, Argilă polimerică, Cristale din sticlă

Culori

negru, roșu, verde

Dimensiuni și detalii

Lățime 18-20 mm, lungime totală 35 mm, sistem de închidere leverback cu tortițe închise.

1 recenzie pentru Cercei flori mac Poppy Flower pe suport din argint și cristale

    Ciprian
    28 mai 2020
    Designul este frumos si bijuteriile sunt lucrate cu grija Am comandat setul format din pandantiv si cercei pentru sotia mea care s-a bucurat foarte mult de acest cadou.
Adaugă o recenzie