Despre noi

Atellier Wearable Art a luat naștere din pasiune pentru originalitate, creativitate, fantezie.

Bijuteriile Atellier Wearable Art sunt decorate handmade prin tehnica broderiei cu acul. Fiecare detaliu de pe bijuterie este modelat de mână (handmade) și montat cu delicateţe, la locul potrivit, cu ajutorul unui ac şi unelte fine.

Bijuteriile finite și combinaţiile cromatice sunt modele proprii, reprezentând creații unice cu design realizat în atelierul nostru.

Elena

Numele meu este Elena, iar prin acest site voi încerca să te transpun în lumea pasiunii mele. Sunt născută și crescută în Transilvania pe tărâmuri pitorești din nord-vestul României, am o familie care îmi încununează zi de zi existența, în fiecare dimineață mă trezesc cu ceea ce iubesc.

Din copilărie sunt pasionată de arte vizuale, stiluri de design, modelaj, lucrul manual unicat. Am crescut înconjurată de obiecte deosebite, create de mână, întrucât părinții și bunicii mei aveau drept pasiune artizanatul din nordul tării și apreciau obiectele lucrate manual.

La început dorința mea a fost să realizez mici jucării și figurine pentru fetițele mele, într-o manieră originală. Așa am descoperit modelarea prin argila polimerică modernă și am rămas uimită de versatilitatea sa, de opțiunile infinite pe care le oferă. Am creat pentru început figurine, animăluțe, litere, cifre și încet, încet diverse motive vizuale şi bijuterii cât mai în detaliu.

Satisfacţia şi uimirea clienților la deschiderea cutiei cu produsul livrat, îmi oferă motivația și încrederea necesare pentru a crea şi lucra piese originale, colorate, îndrăznețe, într-un ritm motivat prin pasiune.

Îţi mulţumim de vizită, iar dacă vei alege să porţi sau să dăruieşti cadou o bijuterie handmade Atellier Wearable Art, te aşteptăm cu drag.