Povestea bijuteriilor Atellier Wearable Art
În rândurile ce urmează voi încerca să te transpun în lumea bijuteriilor Atellier Wearable Art.
Sunt născută și crescută în Transilvania pe tărâmuri pitorești din nord-vestul României, am o familie care îmi încununează, zi de zi, existența, iar în fiecare dimineață mă trezesc să fac ceea ce iubesc.
Numele meu este Elena şi încă de când eram copil am iubit artele vizuale, culorile, modelajul, lucrul manual în general. De asemenea, am crescut înconjurată de obiecte deosebite, create de mână, întrucât părinții și bunicii mei aveau drept pasiune artizanatul din nordul tării și apreciau, cu dedicare, lucrurile realizate manual. Bunica cosea și țesea la război, mama confecționa obiecte vestimentare, iar tata lucra cu piele. De la ei am învățat să brodez cu acul și dragostea pentru arta originală. La rândul meu, îmi plăcea încă din fragedă pruncie să desenez, să pictez și mă visam designer vestimentar, însă pașii m-au dus până la urmă într-o altă direcție profesională, oarecum mai pragmatică și am devenit chimist.
Povestea Atellier Wearable Art a luat naștere din nevoia de originalitate, unicitate, fantezie. Dorința mea inițială a fost să realizez accesorii, jucării și figurine pentru fetițele mele, într-o manieră originală. Așa am descoperit modelarea prin argilă și am rămas uimită de versatilitatea sa, de opțiunile infinite de care le oferă. Din această argilă modernă sau lut polimeric cum mai este denumită tehnic, am realizat la început câteva figurine, animăluțe, apoi litere, cifre și încet, încet, am descoperit pasiunea de a lucra cu acest material.
Am continuat astfel natural, cu bijuteriile handmade pe care le-am purtat în primă fază eu și câteva apropiate sau membre ale familiei mele, apoi cu modele de cercei pentru copii. În scurt timp, accesoriile mele au fost observate și solicitate în cercul nostru de cunoștințe, pentru diverse ocazii, iar vestea despre ele a început să se răspândească, dând o formă nebănuită visului meu din copilărie.
Aprecierea a crescut organic, la fel și pasiunea mea, ce și-a găsit între timp multe alte modalități de expresie. Cu timpul, am învățat și experimentat mai multe stiluri de a modela, însă metoda mea preferată a rămas tehnica broderiei cu acul. Fiecare detaliu de pe bijuteriile Atellier Wearable Art este modelat de mână și montat cu delicatețe, la locul potrivit, cu ajutorul unui ac şi a altor unelte fine. Deoarece toate bijuteriile și decorurile sunt realizate de mână după modele proprii, acestea pot fi considerate creații unice. Nici chiar exemplare ale aceluiași model nu pot ieși identice, oricât m-aș strădui - iar acesta este un lucru bun, spun eu, care reprezintă, totodată, una dintre marile frumuseți ale lumii handmade, particularitatea.
În realizarea creațiilor sunt inspirată de tot ceea ce ne înconjoară: de natura veșnic fascinantă, de familie și frumusețea extraordinarului din ordinar, de clipele simple de viață, de gesturile tandre, de artă și culori, dar mai ales de flori. Doresc să realizez bijuterii deosebite pentru toate femeile care vor (sau chiar au nevoie uneori) să se simtă unice, speciale și doresc să-și exprime personalitatea și prin bijuteriile și accesoriile unice pe care le poartă.
Eu cred și sper că fiecare obiect pe care îl purtăm spune ceva despre noi, schițează o poveste și ne reflectă caracterul.
Și fiindcă nu mă mulțumesc cu puțin și nu mă ghidez niciodată după principiul „merge și așa”, în realizarea fiecărei creații investesc pasiune, multe ore de munca, migală și atenție fiecărui detaliu în parte.
Ador să creez bijuteriile, să concep noi modele, iar prin ele să aduc un zâmbet și un plus de optimism celor care aleg să le poarte, dar și celor care le privesc. Sunt de părere că pasiunea cu care lucrez se transmite în fiecare produs unde îmi las o fărâmă de suflet. Pe lângă orice formă de artă vizuală, iubesc muzica și fluturii, datorită libertății și a frumuseții lor atât de variate, apreciez oamenii și emoțiilor lor puternice și diferite și iubesc ceea ce fac.
Astăzi, mă bucur să pot duce pasiunea familiei mele mai departe, trăind, în continuare, propriul vis, zi după zi. Folosesc materiale moderne, însă cinstesc prin munca mea o artă veche de sute de ani, iar prin tehnica broderiei manuale în detaliu, creez detalii și accesorii unicat.
Mulțumirea clienților mei îmi oferă motivația și încrederea necesare pentru a crea de fiecare dată piese originale, feminine și îndrăznețe, într-un ritm motivat şi neobosit prin pasiune.